Nu pot să-mi imaginez viaţa fără prieteni. Ei sunt una dintre cele mai importante aspecte ale vieţii. Avem nevoie de ei ca să le împărtăşim atât bucuriile cât şi supărările noastre.
Este bine să ştim lucrul acesta şi să învăţăm din timp să apreciem şi să-i ţinem aproape de noi, deoarece avem nevoie de ei chiar dacă se mai întâmplă să ne certăm, întotdeauna suntem uniţi.
Pentru mine prietena cea mai bună înseamnă foarte mult. De fiecare dată când am avut nevoie de ei mi-au fost alături. Ea este o persoană sinceră care nu ar putea minţi niciodată indiferent de situaţie. Mi-a dovedit de nenumărate ori că nu este o prietenă falsă şi a reuşit să-mi câştige încrederea foarte uşor. Am învăţat să ne distrăm, să învăţăm unul de la celălalt, să ne plângem unul altuia, atunci când ne este greu şi cel mai important lucru să ne respectăm.
De când suntem prieteni am înţeles că fără respect şi fără îngănduinţă nu poţi avea un prieten adevărat.
Sunt mândră că am cunoscut sensul celor două cuvinte " prieten adevărat " şi aş dori să dureze această prietenie toată viaţa.
![]() |
| Sharing Hearts. |

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu